
Duminică, 26 ianuarie, a avut loc la Bata, județul Arad, un spectacol folcloric maraton, intitulat ”45 de ani de dans popular” în cinstea maestrului Victor Jicherean, coregraful ansamblului folcloric Ghiocelul, ansamblu ce evident, nu a putut lipsi de la o asemenea manifestare. Mulțumim maestre pentru tot ce ați făcut pentru a duce mai departe cu cinste jocul și farmecul folclorului românesc.
Mai pe larg despre spectacolul de duminică, puteți citi mai jos, într-un articol scris de redactorii de la Glasul Aradului cărora le mulțumim pe această cale pentru informații. De asemenea, accesați imaginea de mai jos pentru a vizualiza galeria foto de la eveniment.
P.S. O să dezvăluim zilele următoare un alt talent al maestrului Jicherean într-un videoreportaj.
Opt ansambluri bănățene au susținut, duminică, la Bata, un spectacol folcloric maraton
Așa cum era de așteptat, spectacolul găzduit de Căminul Cultural din Bata a fost cu totul deosebit. Intitulat „45 de ani de dans popular“, a fost realizat în onoarea coregrafului de dans popular Victor Jicherean, fiu al satului Țela, stabilit la Timișoara. De-a lungul timpului a obținut nenumărate premii; cu Ansamblul „Ghiocelul“ din Giroc (Timiș) obținânt de cinci ori la rând premiul întâi pe țară.
La casa din Țela, profesorul Victor Jicherean a primit vizita primarului comunei Bata, preotului paroh, a rudelor, a prietenilor și a invitaților săi pe care i-a omenit după tradiție; toți s-au îndreptat apoi spre Căminul Cultural din Bata unde a avut loc spectacolul. Cei… 168 de artiști dansatori din opt ansambluri folclorice, alături de numeroși instrumentiști și interpreți au realizat patru ore și jumătate de spectacol folcloric bănățean de cea mai înaltă clasă. Li s-au alăturat și interpreta Larisa Horvat și instrumentistul Aurel Danciu, vecini ai sărbătoritului, de la Țela. Au fost urmăriți de peste 400 de spectatori – sala fiind arhiplină, lumea a stat și pe coridoare – dar și de… Inedit TV, Nașul TV, Radio Timișoara și Victoria TV (din Sebia). A fost prezent și senatorul Traian Igaș dar și profesor Ciprian Cipu – fost director la Centrul Cultural Județean Timiș, precum și fiica sărbătoritului, Daniela Jicherean, ea însăși coregraf de succes.
Ion Micurescu i-a acordat lui Victor Jicherean o „Diplomă de excelență cu plachetă“ pentru întreaga activitate cultural-artistică desfășurată în domeniul culturii tradiționale. „Mă bucur că am avut prilejul drag de a acorda fiului satului Țela această distincție, pentru deosebita sa actvitate. Pentru Victor Jicherean coregrafia dansului popular reprezintă o profesiune de credință pe care a făcut-o cu pasiune, știință, chiar artă“ a spus edilul.
În cuvântul său, senatorul Traian Igaș a subliniat importanța inițiativei în efortul general de a (re)evidenția „valoarea inestimabilă a folclorului românesc original, cel bănățean fiind parte a lui“.
Fiica sărbătoritului, Daniela Jichicean i-a oferit acestuia o diplomă onorifică și i-a adresat felicitări în aplauzele întregii săli.
