
În perioada 31 iulie – 9 august la Arad a avut loc Festivalul Șahului Arădean, organizat de către C.S. ŞAH CLUB VADOS ARAD, cu sprijinul Primăriei Arad, Consiliului Județean Arad şi al Asociaţiei judeţene de Şah Arad.
În cadrul secțiunilor pentru copii și juniori, desfășurate în primele 4 zile ale festivalului, Clubul de Șah Giroc și-a adjudecat două premii, prin Alexandra Paraschiv, locul 1 la categoria F12 (fete 11-12 ani) și Denis Alboni, locul 2 la categoria B12. Cei doi giroceni, împreună cu Paul Paraschiv și Robert Perțe, au evoluat în turneul B, dedicat juniorilor între 11 și 16 ani, având 69 de participanți din România, Germania, Ungaria, Franța, Danemarca și Republica Moldova. În turneul principal (seniori și juniori, 3-9 august) s-a remarcat chișozeanul Alboni Denis-Dean, care la numai 12 ani a înregistrat o victorie în partidă oficială în fața unui maestru, în runda 9, în fața lui Zlătariu Marin, de la C.S. Universitatea Arad.
În zilele de 17 și 18 august, la Reșița, s-a desfășurat Cupa Banatului Montan la Șah, pe echipe de seniori și juniori. În secțiunea pentru juniori, au participat două echipe de la Giroc. Echipa formată din Alexandra Paraschiv și Robert Perțe s-a clasat pe locul 4, dar Paul Paraschiv și Denis Alboni s-au clasat pe locul 1, câștigând toate cele 7 meciuri jucate, cu un scor zdrobitor: 12 victorii și 2 remize din 14 partide.
Concursul interjudețean de la Petroșani, desfășurat între 21 și 24 august, a dat ocazia fraților Paraschiv să se remarce, obținând premii atât la dezlegări – locul 1 general la fete, Alexandra Paraschiv și locul I general la băieți, Paul Paraschiv – cât și la șahul clasic – locul 1 categoria 16 Alexandra Paraschiv și locul 1 la categoria B14 obținut de Paul Paraschiv. Frații Paraschiv (care sunt gemeni din zodia Gemeni și au împlinit în acest an 11 ani) au evoluat în turneul principal, unde Paul Paraschiv le-a făcut ”viața grea” celor mai în vârstă decât el și a ocupat locul 4 în clasamentul general mixt (seniori și juniori), cu 4 victorii, 2 remize și o singură înfrângere (la candidatul de maestru Dobra Costică din Craiova), fiind totodată singurul care l-a învins în partida directă pe câștigătorul turneului, Manate Laurean, de la A.C.S. Tinerii Maeștri Petroșani. Juniorul nostru a evoluat într-o companie selectă, clasându-se la două locuri în urma Dariei Vișănescu, maestră F.I.D.E., medaliată la mai multe campionate europene și mondiale.
Periplul estival al șahiștilor giroceni s-a încheiat la Eforie Nord, unde s-a desfășurat Trofeul Centrocoop, ediția XXVI, festival internațional de șah. Paul Paraschiv a concurat și a învins la secțiunea pentru juniori și junioare între 11 și 14 ani, cu toate că era între cei mai tineri participanți. Scorul general este extraordinar: 8 victorii și o remiză, din 9 partide jucate! A fost cumva slabă concurența?... Nu prea cred: Alexandra Paraschiv, laureată în numeroase alte competiții, a concurat și ea și s-a clasat abia pe locul 14 din 28, fără a reuși să-și adjudece un premiu, de această dată. Între șahiștii înfrânți de Paul Paraschiv se află și Gheng Christian, Germania, numărul 2 din concurs.
Clubul de Șah Giroc a ajuns la asemenea performanțe după ani de muncă, fiind susținut în mod constant, din 2008 și până azi, de către primarul Iosif Ionel Toma, Consiliul Local Giroc, de către elevi și famiile acestora, precum și de sponsori precum Hotelul Trio din Giroc, Clubul Rotary și Restaurantul Biofresh din Timișoara.
ZAMFIR MOLDOVAN,
antrenor