Campionatul Național de Motocross a debutat weekend-ul trecut, pe circuitul de la Zărnești.
Cu 11 sportivi aliniați la grila de start, clasa 50 cmc a juniorilor se anunța un spectacol total și așa a și fost! Puștiul Patrick Pascotă, la numai 7 ani, aflat în pole-position, a ”ținut” plutonul în spate, după o luptă deoasebită. Ritmul ridicat al cursei dar și parcursul circuitului fără greșeală l-a făcut câștigător detașat al competiției pe ”puiul” de Campion -Ionel Pascotă-, care s-a declarat extrem de fericit, când și-a văzut fiul pe prima treaptă a podiumului.

”Patrick a fost foarte hotărât să câștige, deoarece, pe drum spre Zărnești, repeta într-una că vrea să câștige cursa. Am avut un sentiment deosebit de frumos când l-am văzut pe locul 1, dar și în timpul cursei, văzând că are un avans foarte mare. Mă uitam într-una pe tabela cu numărul de ture rămase până la final”, a declaratat Ionel Pascotă. tatăl puștiului Patrick.

În spatele lui Patrick, care a reprezentat clubul Pascotă Racing Team, la clasa 50 cmc, a sosit Răzvan Teodorescu de la Dementor KTM, în timp ce ultimul loc de pe podiu a fost ocupat de Ioan Chiujdea de la Jitsu Zărnești.