Marți, 20 decembrie 2022, începând cu ora 19.00, sala de sport a Liceului David Voniga din Giroc va fi gazda celei de a treia ediții a „Sărbătorii Sportului”, eveniment de gală devenit traditional, ce reunește la final de an toți sportivii secțiilor Clubului Sportiv Giroc-Chișoda, pentru a-i promova și pentru a le premia performanțele reușite prin muncă, seriozitate, dăruire și perseverență!

Peste 250 de sportivi, număr ce crește de la an la an, zece antrenori care-i îndrumă pe acest drum, zeci de competiții la care au participat și zeci de premii obținute, sunt doar câteva cifre din acest an care reprezintă amploarea și rezultatele activității clubului sportiv și care, suntem convinși că fac să merite atenția și aprecierea noastră.

Așadar, atletele și atleții, fotbaliștii, handbalistele și handbaliștii, karatistele și karatiștii și nu ultimul rând șahistele și șahiștii, însoțiți de cei care îi pregătesc și le călăuzesc pașii prin viața de sportivi, antrenorii lor, vor veni în fața dumneavoastră pentru a-i cunoaște și a le aplauda percursul sportiv, acum la final de an 2022.

Toți sportivii legitimați în cadrul clubului CS Giroc-Chișoda vor primi din partea „Moșului” un cadou pentru întreaga activitate din acest an, ca o recunoaștere a calităților lor sportive!

Așadar, suntem așteptați în număr cât mai mare să îi susținem și să- aplaudăm, așa cum o facem și la competițiile în care sunt angrenați în timpul anului!

Vă așteptăm cu drag!